În așteptarea ședințelor foto
Mă umplu de emoții atunci când mă gândesc că urmează o ședință pe care trebuie să o duc în acea zonă în care trebuie să dau tot ce am mai bun din mine, iar acest lucru…. se întâmplă de fiecare dată, pentru că fiecare ședință presupune o nouă experiență, o nouă interacțiune, un nou model de întrupat în chipu-i ancestral. Ca de fiecare dată, înaintea unei ședințe, mă pregătesc minuțios, verific luminile, îmi imaginez posturi, îmi vin în minte tot felul de idealuri pe care aș vrea să le transpun în propria-mi creație și-mi doresc ca, fiecare fotografie realizată, să fie una care să ia ochii, să mă entuziasmeze, întâi pe mine, pentru că altfel nu aș da-o mai departe, apoi pe modelul la care trebuie să ajungă produsul finit. Dacă simt că o anume fotografie nu îmi place, nu mă atrage, nu vibrează așa cum ar trebui, simt dezamăgire, simt că am parte de o încărcare incompletă și îmi doresc să fie nu numai bun, ci extraordinar! De aici și emoțiile dinaintea unei ședințe.
Da. Emoțiile sunt bune, sunt constructive, chiar dacă, uneori, sunt neîntemeiate și parcă mă seacă de energie și, recunosc, simt agitație înlăuntru-mi, dar dacă nu ar fi emoții, acest lucru nu s-ar vedea în fotografii, nu? Tocmai emoțiile sunt cele care trebuiesc a fi imortalizate, emoțiile sunt cele care te fac să nu-ți mai iei privirea de la ceva frumos, de la ceva spectaculos, emoțiile sunt cele care trezesc ființa din tine și o face să zâmbească, să plutească, ba chiar să și lăcrimeze. Lacrimile sunt bune, pentru că ele clătesc nu numai ochii, ci și petele de pe suflet care ne umplu de dor.
Acum, nu știu să spun care tip de ședință mă atrage mai mult, pentru că fiecare model are o poveste proprie de spus, are o imagine unică de arătat și o energie diferită. Alegând să cochetez, deocamdată, cu fotografia de studio, ședințele poate par regizate și nu sunt precum cele de evenimente, de nuntă, spre exemplu, în care, participanții (mirii) nu prea au timp sau stare de a-și regiza emoțiile sau trăirile, dar o ședință ținută în studio, poate fi o întâlnire nu neapărat țeapănă, ci se poate transforma în ceva fain, pot exista zâmbete, râsete, chiar glume, atmosfera trebuie să devină exuberantă și mai puțin sau prea puțin formală, pentru că aici nu e mielul la tăiere, ci dimpotrivă, transpunerea propriei imagini, imagine pusă într-o lumină favorabilă subiectului, poate duce la o transformare a sinelui, prinzând o încredere înălțătoare. Lumina potrivită, într-adevăr, poate face minuni! Omul, în general, poate da dovadă de o frumusețe naturală remarcabilă, în momentul în care se simte bine în pielea sa, în momentul în care se lasă pe sine să simtă emoția pură a stării umane. Mereu mi-am zis că omul cu adevărat frumos, este cel care știe, fără prea mari eforturi, să fie bun! Nu trebuie să convingem pe nimeni de ceea ce suntem, ci e de ajuns doar să… fim!
Cu adevărat oglinda sufletului omului este redată de privirea acestuia, poate serenă, poate vie, poate firavă. Frumusețea nu este un fapt, ci o stare de spirit.
De fiecare dată, aștept cu nerăbdare să vină următoarea ședință, pentru că știu că urmează o nouă poveste de descoperit, atât pentru mine, ca fotograf, cât și pentru cel care se lasă fotografiat. Este uimitor să știi că dacă dorești să te lași descoperit, rămâi chiar și tu surprins de versiunea despre care, poate, nu aveai habar că o poți avea. De aceea, așa cum spuneam și mai sus, lumina potrivită poate reda cumva o imagine despre care nu știai că o ai. Important e ca ochii să fie dispuși să sticlească, să oglindească universul pe care-l ascund, iar acel mister să erupă și să corupă, să se transforme în acele emoții pe care le căutăm și pe care le dorim cu atâta ardoare. Simțim, deci trăim..
Lumina potrivită este precum o poveste nerostită, nescrisă, dar descoperită și pusă în valoare, în valoarea celui care știe să îi acorde cea mai profundă importanță.
-George Dascălu-
