Numele meu este George Dascălu, am 38 de ani, născut și crescut prin ținutul Moldaviei, mai exact, în municipiul Pașcani, iar de pe la vârsta de aproape 20 de ani am făcut cunoștință cu Cetatea Ieșilor, când, „forțat” de apucăturile tinereții, a trebuit să urmez unii pași ai educației, pentru a încep să dau piept cu viața. Acei primi pași m-au îndrumat, apoi țintuit pe băncile facultății de Psihologie, de unde, speram eu, voi reuși să mă auto-descopăr și să-mi modelez ținuta socială. Odată cu studiile, am început să descopăr, treptat, ceea ce aș putea numi adevărate provocări ale societății și anume: cunoașterea anumitor pături și medii sociale, prin acțiuni de voluntariat.. Am „lucrat”, ca voluntar, apoi din postura de coordonator de voluntari, pe tărâmuri pe care nu îmi imaginam că voi păși: grădinițe, centre de plasament, spital, penitenciar, etc, unde am reușit să descopăr atât oameni care aveau să îmi dăruiască din gustul cunoașterii omeniei. Am petrecut mult timp și prin grădinițe, de unde am cules amintiri și sentimente pe care nu le voi uita vreodată! Unii ștrumfi chiar mi-au rămas la suflet și încă îi am întipăriți în minte, chiar dacă nu i-am mai văzut de ani de zile.

Pasiunea pentru artă și frumos dăinuiește de încă eram pe băncile școlii generale, iar o amintire legată de aste lucruri, vine tocmai de prin clasa a VI-a. Țin minte că a trebuit să învăț „Scrisoarea a III-a”, dar nu am învățat-o; în schimb, am „compus” o operă mirifică, doar ca să nu dau foaia goală. Evident că prin acest lucru nu am reușit să îmi conving profesorul și m-a notat ca atare (cu nota cinci), însă mi-a plăcut că a mea maică a apreciat acest lucru, fapt care m-a și încurajat să continui să scriu (dar doar pentru mine, nu și pentru publicul larg).

Pasiunea pentru fotografie, pentru dedesubturile ei, am cunoscut-o recent, iar de acest lucru se face „vinovată” partenera mea de afacere, care, întâmplare sau nu, îmi este și parteneră de viață încă din  2016. Ea era înnebunită de arta fotografică, iar cu acest lucru m-a molipsit, așa cum era de așteptat” 😊

Odată cu ivirea acestui proiect, am ridicat ștacheta și nu mai fotografiem doar pentru noi și doar ocazional, ci și pentru cei din jurul nostru, împărtășindu-le viziunea noastră, transpunând-o în dorințele lor.

Pe lângă fotografie și scris ocazional, sufletul meu mai este atras și de sport (fotbal, dacă acest lucru nu era evident, pentru că asta place bărbaților), într-o bună măsură.

Prin aceste lucruri pe care le fac cu pasiune, atracție și imensă plăcere, simt cea mai mare liniște sufletească, pentru că atunci când facem ceea ce ne face plăcere, nu putem simți altceva!  

Andreea este numele meu, născută în București, dar crescută în Bacău, absolventă a facultății de Geografie, UAIC Iași, iar acest lucru mi-a adus și un început de carieră ca profesor de geografie la catedra liceului Varlaam din Iași, post pe care îl ocup și în prezent.

Sunt o fire onestă cu tot ceea ce mă înconjoară, sociabilă și, consider eu, apreciată de elevii mei (așa cum mi s-au destăinuit). Încă de pe băncile facultății am avut plăcerea de a lucra cu cei mici, lucru care m-a dezvoltat și m-a împins și spre cariera de profesor.

Pasiunea mea pentru fotografie a început… nici nu mai țin minte de când (eram pe băncile școlii și îi înnebuneam pe colegi cu dorința mea de a-i fotografia mai mereu), dar a fost una extrem de puternică, iar dacă înainte visam la un aparat foto cât de cât performant, acest proiect mi-a adus mai mult decât aș fi putut visa vreodată și sunt extrem de recunoscătoare pentru acest lucru!

Viața de zi cu zi se împarte între predat și activitatea de la studio. Sunt mai mereu pe drumuri și prinsă în aceste activități, dar mulțumirea de la sfârșitul zilei îmi este dată de chipurile recunoscătoare și apreciative, atât ale elevilor, cât și ale celor care ne calcă pragul studioului.